Informat, conectat, focusat și implicat. Cam asta a fost cadența începută în 1 iunie 2020.
 
Fundația unei organizații este asemeni ca aceea unei case. Cu cât vrei să construiești mai mult în sus, cu atât trebuie să cobori.
 
În luna aprilie 2021, după 9 luni de cadență săptămânală, am înființat alături de tineri specialiști în asistență socială din București și Iași, asociația Intercalat în mod oficial, având drept C.I.F. 44053937.
 
De-a lungul acestor luni, am lansat materiale cu povești de viață extraordinare ale oamenilor străzii și întreaga lor evoluție. În spatele documentării, materialelor scrise, foto-video și prezenței noastre în mediul online, se află o minunată echipă dornică de a da un suflu frumos acestor activități.
 
Ne puteți susține și impulsiona să continuăm proiectele Intercalat prin donații pentru acoperirea cheltuielilor de realizare a proiectelor și a materialelor online.
 
Cum bine știți, fiecare ONG se poate finanța prin completarea formularului 230 ANAF de către cetățenii care doresc să doneze până la 3,5 % din impozitul anual datorat statului. În funcție de cât de rapid vom primi acceptul organelor de fiscalitate pentru a beneficia de deduceri fiscale, vom putea face publice și noi aceste formulare pentru aceia care vor să contribuie. Însă timpul nu ține cu noi (termen limită 25 mai), singura noastră sursă de finanțare pentru acest început de an, este această campanie. Astfel încât, contribuirea la această strângere de fonduri reprezintă suportul vostru pentru a putea demara activitatea Intercalat.
 
Vezi proiectele noastre aici.